Am o veste bună și vreau s-o aflați de la mine: vom avea o zi a atletismului în România. Legea pe care am inițiat-o tocmai a fost votată, iar 8 septembrie devine Ziua Națională a Atletismului Românesc.
Pe 8 septembrie 1960, la Roma, o tânără din Timișoara sărea 1,85 metri și aducea României primul aur olimpic la atletism. Se numea Iolanda Balaș. A doborât 14 recorduri mondiale și ani la rând nimeni n-a putut s-o învingă.
66 de ani mai târziu, povestea se repetă. Anul acesta, la Campionatele Mondiale de juniori din Oregon, Ștefania Uță, 18 ani, din Vâlcea, a devenit campioană mondială la 400 de metri garduri, cu record european. Tot acolo, Daria Vrînceanu a cucerit argintul la triplusalt. Fete tinere care urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și duc numele României acolo unde puțini îl duc.
Ideea acestei legi a venit de la Federația Română de Atletism. Oamenii care trăiesc pentru acest sport mi-au cerut să le dau o zi a lor, iar eu am transformat propunerea lor în lege, împreună cu colega mea Monica Iagăr, care știe pe pielea ei ce înseamnă drumul până pe podium. Îi mulțumesc doamnei Constantina Diță, președinta federației, pentru încredere și pentru sprijinul constant.
Dar legea asta nu e doar despre medalii, e despre copiii noștri. Mișcarea nu e un moft, e sănătate. Iar performanța se construiește la vârsta la care copiii încă aleargă din plăcere.
Mulțumesc tuturor colegilor care au votat.



