COMUNICAT DE PRESĂ
5 AUGUST 2026
Congrese pentru imagine, o Armată slăbită în realitate. O idee bună a militarilor, o mare oportunitate ratată de către politicienii la putere.
România găzduiește zilele acestea la București un congres internațional al rezerviștilor NATO. Ceremonii, discursuri, fotografii oficiale și peste 500 de participanți din 29 de state.
Este profund nepotrivit ca România să se prezinte drept un centru al rezerviștilor NATO în timp ce propriile organizații critice sunt ignorate, iar problemele concrete ale rezerviștilor români — statutul juridic, drepturile, pensiile, pregătirea și capacitatea de mobilizare — sunt împinse în afara dezbaterii.
Care este, în realitate, situația rezervei militare a României?
După 1990, Armata Română a fost redusă sistematic. Mii de militari profesioniști au fost disponibilizați. Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat, iar statul nu a reușit să construiască în locul său o rezervă voluntară suficient de numeroasă, bine pregătită și motivată.
La congresul organizat acum la București vedem rezerviști străini tineri, activi și bine integrați în structurile de apărare ale statelor lor. România se prezintă însă cu o rezervă îmbătrânită, redusă și tratată de prea multe ori ca o povară.
Atacul sistematic asupra drepturilor militarilor s-a accentuat în perioada 2009–2010, când au fost restricționate drepturi, iar pensiile militare au fost recalculate. De atunci, militarii români au fost numiți „speciali”, transformați în ținte publice, umiliți și obligați să își apere în instanță drepturi recunoscute de lege.
Pensiile militare au fost folosite electoral, drepturile lor au fost modificate succesiv, iar oameni care și-au pus viața în slujba statului au fost prezentați societății drept privilegiați.
Aceasta este recunoștința clasei politice care a condus România în ultimele decenii. Iar actuala putere pune astăzi și cireașa pe colivă: creșterea vârstei standard de pensionare până la 65 de ani riscă să reducă și mai mult rezerva profesionistă.
Un militar menținut în activitate până aproape de limita la care ar trebui să treacă în retragere nu mai formează acea rezervă de profesioniști încă tineri, instruiți și disponibili pentru mobilizare de care România are nevoie.
Nu stăm bine nici în privința tehnicii militare, rămasă mult în urmă, în timp ce amenințările de la graniță se modifică de la o lună la alta, iar liderii europeni și români nu oferă semnale credibile că urmăresc încheierea războiului, ci continuă să îl finanțeze inclusiv din banii românilor.
Iar programul SAFE este prezentat drept salvarea Armatei, deși presupune împrumuturi pe care le vor plăti românii și achiziții asupra cărora persistă întrebări serioase privind transparența și beneficiile reale pentru industria națională de apărare.
Să fie clar: susțin înzestrarea Armatei Române. Nu accept însă ca securitatea națională să devină un pretext pentru îndatorarea României pe generații și pentru finanțarea industriei altor state, în timp ce capacitățile românești sunt lăsate pe margine.
Nu contest cooperarea cu aliații și nici necesitatea unei apărări comune puternice. Contest ipocrizia unei puteri care vorbește despre securitate în săli de congres, dar își umilește militarii și lasă slăbită chiar rezerva pe care securitatea României ar trebui să se bazeze.
Useriștii de la Apărare au mai bifat un congres. Problemele reale ale militarilor români au rămas tot acolo.
Ioana Ramona Bruynseels
Deputat AUR de Cluj
