Ramona Ioana Bruynseels, coordonator AUR: Venim cu mecanisme clare menite să aducă miliarde de euro la bugetul de stat și să facem dreptate socială

Coordonatorul AUR pentru politici publice, Ramona Ioana Bruynseels, a anunțat că parlamentarii formațiunii au inițiat două proiecte de lege prin care propun modificarea a două legi esențiale, respectiv legea minelor, legea 85/2003, si legea 238 din 2004 privind exploatarile petroliere. Scopul acestor modificări legislative este acela de a crește veniturile de la bugetul de stat.


„Propunerea noastră este menită a crește veniturile de la bugetul de stat, a găsi astfel o supapa și o modalitate de a elibera presiunea deficitului comercial care există acum și care a mutat povara fiscală pe umerii oamenilor corecți din România care intenționează și care vor să dezvolte în continuare o afacere în România.


Ce propunem noi mai exact? Am să vă dau cu titlu de exemplu: valoarea redevențelor trebuie cel puțin dublată sau triplată și asta se justifică prin faptul că materia primă este o resursă care, bineînțeles că nu se regenerează, și care, până la urmă, este a cetățenilor români, pentru că ea se află în solul și subsolul României, teritoriu care aparține poporului român. Apoi, valoarea taxelor pentru explorare, prospecțiune și exploatare va crește de circa 7 ori, și asta din același motiv, pentru că un consum și o explorare a resurselor naturale aduce beneficii imense celor care fac aceste lucruri și, de aceea, costul trebuie să fie unul corect și să se transforme în beneficii pentru poporul și cetățenii români.


Noi mergem pe mărirea acestor taxe și a redevențelor, mergem pe securizarea unei sume minime, în același timp pe mărirea amenzilor care se vor da titularilor de brevete și licențe în acest sens, și bineînțeles indexările care trebuie să fie aliniate inflației din fiecare an. Venim cu mecanisme clare, menite să aducă miliarde de euro la bugetul de stat și să facem dreptate socială, încă o dată, pentru acei români care vor să construiască, să facă ceva în România”, a spus Ramona Ioana Bruynseels.

Sursa: https://partidulaur.ro/ramona-ioana-bruynseels-coordonator-aur-venim-cu-mecanisme-clare-menite-sa-aduca-miliarde-de-euro-la-bugetul-de-stat-si-sa-facem-dreptate-sociala/

Distribuie articolul:
02 iun. 2026

Prezentă la Vilnius, unde participă la lucrările Adunării Parlamentare a NATO, deputata Deputata AUR Ramona-Ioana Bruynseels face apel la autoritățile din România să reconvoace ședința…

31 mai 2026

În calitate de deputat și secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, clujeanca Ramona Bruynseels a solicitat ca statul român să invoce…

31 mai 2026

Astăzi este ziua de Rusalii și este o dublă sărbătoare, pentru că pe 31 mai sărbătorim și Ziua Rezervistului Militar. Corpul rezerviștilor reprezintă o parte…

Ioana Ramona Bruynseels