Se deschide într-o filă nouă

Ramona Ioana Bruynseels: Stop batjocorii la adresa rezerviștilor militari! Faceți dreptate rezerviștilor militari!

În ultimii ani, pentru partidele monstruoasei coaliții PSD – PNL, subiectul pensiilor militare a fost tratat ca un joc de alba-neagra, electoral, ambele partide întrecându-se în promisiuni neonorate chiar dacă din 1989 sunt la putere,neîntrerupt, prin rotație sau laolaltă.

Cele două partide au avut mai mereu majoritatea parlamentară dar au depus și votat proiecte de legi prost gândite și deliberat au inclus elemente de neconstituționalitate pentru a putea fi atacate, o tactică similară unei alte mari minciuni marca PSD – PNL, eliminarea pensiilor speciale la parlamentari, și în acel caz asumându-și legi neconstituționale.

„Este inadmisibil cum s-au jucat PSD și PNL cu drepturile pensionarilor militari, cum le-au călcat în picioare demnitatea și cum le refuză acordarea corectă a drepturilor bănești. 

Ba mai mult, în tot acești ani, cele două partide au indus în dezbaterea publică opinia că și militarii ar fi „speciali” o manipulare grosolană și deloc onorantă față de munca și jurământul depus de militari față de România” a declarat Ramona Ioana Bruynseels, candidat al AUR Cluj la Camera Deputaților.

CONTINUARE PE clujlive.ro

Distribuie articolul:
03 nov. 2026

Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării, după sabotajul Rusiei…

03 nov. 2026

eputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels atrage atenţia asupra ameninţărilor tot mai mari la adresa securităţii naţionale, în contextul tentativei de sabotaj de la Carfil, al…

03 nov. 2026

Deputatul Ramona Bruynseels a anunţat, luni, că AUR solicită preşedintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI şi MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la…

Ioana Ramona Bruynseels