Într-o Românie în care cetățeanul muncește din greu pentru fiecare leu, iar viitorul economic este marcat de incertitudini, este esențial să discutăm deschis despre una dintre cele mai importante decizii financiare care afectează milioane de oameni: modificarea accesului la banii acumulați în Pilonul II de pensii.
Astăzi, fiecare angajat contribuie cu 4,75% din salariul brut către un cont individual de pensie administrat privat. Acești bani nu aparțin statului, nu sunt parte din sistemul public de pensii și nici nu sunt „promisiuni” guvernamentale. Sunt o investiție privată, cu riscuri, dar și cu perspective. Până acum, la pensionare, contribuabilul putea alege să își retragă integral suma acumulată. Acum, modificările propuse prevăd că doar 30% din sumă va putea fi retrasă imediat, iar restul în tranșe lunare, pe parcursul a 8 ani.
❗ De ce această modificare? Cine are de câștigat?
Modificarea nu vine ca răspuns la vreo criză financiară internă a fondurilor. Nici nu se bazează pe studii privind comportamentul pensionarilor sau impactul economic. Totul are legătură cu interesele administratorilor de fonduri și ale statului.
- Administratorii fondurilor de pensii câștigă comisioane anuale între 0,21% și 0,27% din valoarea activului administrat. Cu cât banii rămân mai mult în cont, cu atât încasează mai mult. Spre exemplu, unele fonduri mari raportează cifre de afaceri de peste 90 milioane lei și profituri anuale de 50 milioane lei.
- Statul, deși nu gestionează direct acești bani, se bazează pe faptul că administratorii vor investi majoritar în titluri de stat românești – ceea ce înseamnă împrumuturi mai ieftine pentru guvern. Practic, statul creează un cadru legal favorabil administratorilor, care, în schimb, devin principalii finanțatori ai datoriei publice.
Aceasta este esența mecanismului: statul fidelizează administratorii prin constrângerea contribuabilului, iar aceștia direcționează masiv fondurile către finanțarea deficitului bugetar, în dauna libertății și randamentului contribuabilului.
❌ Cine pierde?
Tu. Contribuabilul.
- Pierzi controlul asupra banilor tăi.
- Suporti riscul pieței, dar fără a putea decide cum și când îți retragi sumele.
- Devii o rotiță într-un mecanism bugetar, în care echilibrul macroeconomic e pus înaintea dreptului tău la proprietate.
Este important să subliniem: Pilonul II nu are garanții de randament, nici protecție împotriva inflației, nici siguranță absolută. În caz de criză financiară, conflict militar sau chiar incapacitate de plată a statului, fondurile pot suferi pierderi semnificative. Și totuși, în aceste condiții, se impune o limitare rigidă asupra retragerii banilor, fără ca statul sau administratorul să-și asume riscuri.
O alocare riscantă: 75% în titluri de stat
Legea impune ca fondurile Pilon II să investească până la 75% din active în instrumente cu venit fix, în special titluri de stat și obligațiuni municipale sau corporative. Restul de 25% poate merge în acțiuni sau unități de fonduri. Această structură a fost gândită cu ideea de „siguranță”, nu „performanță” – titlurile de stat oferind cea mai mică dobândă, dar fiind considerate cele mai stabile.
Problema este că, în prezent, în paralel cu nevoia statului de a atrage finanțare internă, apar și oportunități mult mai rentabile pe piața de capital, în special în zona obligațiunilor corporative. Din păcate, fondurile de pensii nu le pot accesa suficient, din cauza constrângerilor legale.
Într-o ordine firească a randamentelor instrumentelor cu venit fix, titlurile de stat – fiind cele mai sigure – oferă cele mai mici dobânzi. Sunt urmate de obligațiunile municipale, apoi cele corporative și, în final, de acțiuni. Astăzi, în timp ce statul emite titluri de stat din ce în ce mai des și în volume mari, pe piață apar din ce în ce mai multe oferte de obligațiuni corporative – mai atractive ca randament și mai eficiente din punctul de vedere al investitorului.
O soluție de bun-simț: diversificare și flexibilitate
O variantă mai echilibrată ar fi modificarea structurii de alocare către un raport 50/50 între instrumente cu venit fix și investiții în acțiuni sau fonduri – cu deschiderea pieței către investiții internaționale. În acest mod, s-ar reduce riscul sistemic generat de concentrarea exclusivă în economia românească și s-ar permite accesul la randamente mult mai mari din economii precum SUA, Germania, Franța sau UK, unde companiile din domenii emergente – AI, spațiu, energie verde – oferă perspective reale de creștere.
Fondurile de pensii au nevoie de lichiditate și stabilitate. Din acest motiv, ele pot investi doar în companii mari, cu capitalizare ridicată. Din păcate, România nu oferă un ecosistem comparabil statelor precum SUA, UK, Franța, Germania etc. – nici ca diversitate, nici ca dimensiune. De aceea, toate cele șapte fonduri Pilon II oferă randamente foarte apropiate între ele, investind în același set de 10–15 companii mari de la Bursa de Valori București și în titluri de stat românești.
Dacă fondurile ar putea genera randamente semnificativ mai mari – cum se întâmplă în unele piețe internaționale, unde randamentele anuale pot ajunge la 30–40% – beneficiarii ar fi mult mai motivați să păstreze banii în contul de pensie, retrăgându-i treptat, în funcție de nevoie, nu forțat de lege. În acest caz, banii ar continua să producă profit chiar și în perioada pensionării, iar decizia finală ar aparține individului, nu statului sau administratorului.
Un pericol mai mare decât pare
Toate aceste lucruri nu pot fi privite izolat. În contextul politic și economic actual, există suspiciuni rezonabile că modificările legislative sunt doar o piesă într-un joc mai larg, în care stabilitatea bugetului public este menținută pe spatele contribuabilului. Exemplul recent din perioada alegerilor, când cursul leului a fost lăsat să se deprecieze brusc, indică o posibilă implicare indirectă a BNR și a altor structuri în manipularea pieței financiare.
Să ne amintim: în acele zile, economistul-șef al BNR avertiza public că ar fi un „dezastru” dacă un anumit candidat ar ajunge președinte. Nu e exclus ca BNR să fi lăsat deliberat piața valutară fără intervenție pentru a crea panică, iar băncile comerciale să fi profitat de ocazie pentru speculații. Astfel de mecanisme – inclusiv influența indirectă a serviciilor de informații în trezoreriile băncilor – sunt realități care afectează climatul investițional și încrederea publică.
Concluzie
Aceasta nu este o dezbatere tehnică, ci una de principiu.
- Proprietatea trebuie respectată.
- Libertatea de alegere trebuie garantată.
- Statul nu are dreptul să impună reguli stricte asupra banilor tăi, dacă nu-și asumă și riscul.
Dacă Pilonul II este o investiție privată, cu asumarea riscurilor de către contribuabil, atunci decizia de retragere a banilor trebuie să îi aparțină acestuia. Modificările actuale subminează tocmai această libertate, mascând interesele statului și ale administratorilor în spatele unei aparente „responsabilități financiare”.
Românii nu trebuie să plătească pentru dezechilibrele bugetare ale altora. Iar când vine vorba de banii lor, singura loialitate care contează este față de propriul viitor.
